Primul model mid-range al seriei RX 6000 a fost prezentat pe 3 martie in cadrul unui eveniment live pe YouTube. Radeon RX 6700 XT va fi disponibila incepand cu data de 18 martie si desi ne asteptam mai degraba la o comparatie cu RTX 3060, se pare ca AMD a tintit mai sus si a clasat ca rival modelul superior – RTX 3070.
Specificatii AMD Radeon RX 6700 XT
Noua placa grafica a fost gandita pentru gameri, in special pentru cei care vor sa faca un upgrade catre un refresh rate si rezolutii cat mai mari, de pana la 1440p. Este construita tot pe arhitectura RDNA2 si are un GPU nou (Navi 22) mai mic, cu 40 unitati de calcul si 64 ROPs.
Pe partea de memorie, Radeon 6700 XT are 12 GB GDDR6, cu o interfata de 192-bit, latime de banda de pana la 384 GB/s si un infinity cache redus, de 96MB.
Conectivitate: 3 x DisplayPort 1.4 DSC si un singur port HDMI 2.1.
Ryzen 3000 cu Smart Access Memory
In categoria alte noutati, AMD a anuntat si suportul pentru Smart Access Memory pe procesoarele din generatia Ryzen 3000. Pe scurt, daca ai o configuratie cu un CPU Ryzen 3000 si o placa grafica din seria RX 6000, vei obtine cu 16% mai multa performanta pentru sistemul tau – conform graficelor prezentate de AMD.
Noile vesti AMD pentru inceput de 2021 au fost prezentate in doar 15 minute, in cadrul evenimentului online Where Gaming Begins: Ep. 3. Vezi mai jos episodul complet!
🎮 Vezi mai multe noutati de Gaming 🎮