Am jucat Watch Dogs: Legion. Vezi cum arata Londra in viitor!

Watch Dogs: Legion este al treilea titlu din serie, lansat oficial pe 29 octombrie. Hackerii de la DedSec se afla in Europa de aceasta data, mai exact in capitala Marii Britanii, iar povestea este plasata undeva in viitor. Am avut si noi ocazia sa testam jocul chiar in ziua lansarii si trebuie sa recunoastem ca atat noua Londra cat si sistemul Play-as-Anyone ne-au depasit asteptarile. 

Ce ne-a placut?

Peisajele, detaliile si cladirile orasului arata foarte bine. Nici nu este de mirare, avand in vedere ca Ubisoft cunoaste destul de bine Londra anilor 1868, din Assassin’s Creed Syndicate. O varianta extrem de reusita pentru anul 2015, care a fost imbunatatita, modernizata si adaptata unui scenariu din viitor. In plus, grafica se bucura acum de reflexiile si umbrele oferite de Ray Tracing.

Complexitatea si varietatea personajelor sunt de asemenea de apreciat. Cu siguranta vorbim despre foarte multa munca depusa de dezvoltatori, avand in vedere faptul ca ai libertatea sa recrutezi in DedSec si apoi sa joci cam cu orice personaj pe care-l vezi pe strazile Londrei. In plus, nu te opreste nimeni sa joci povestea asa cum vrei tu. Daca nu vrei sa termini jocul rapid, ai la dispozitie o multime de alte activitati prin Londra precum fotbal, livrari, grafitti, sau poti urmari alte obiective si/sau misiuni optionale.

Ce nu ne-a placut?

In primul rand, faptul ca vom avea posibilitatea sa jucam online abia din decembrie 2020. Apoi, se pare ca tocmai varietatea pe care o laudam mai sus a scazut oarecum calitatea graficii personajelor. Avand in vedere pretul de lansare al jocului si tehnologia pe care o au la dispozitie cei de la Ubisoft, ne asteptam la miscari mai naturale si trasaturi mai detaliate, in special in cazul parului si al trasaturilor fetei. 

Pe alocuri sunt cateva loading screen-uri destul de lungi si am dat si peste cateva bug-uri de-a lungul jocului. Insa cel mai probabil multe dintre acestea se vor repara odata cu update-urile viitoare. 

Watch Dogs: Legion inca mai are timp sa ne surprinda si mai placut, avand in vedere ca momentan am jucat doar 2 ore din campanie. Urmeaza varianta online si probabil cateva DLC-uri care ne vor mai tine cateva ore bune in joc. Daca vrei sa vezi prima parte a gameplay-ului Watch Dogs Legion, click pe clipul de mai jos: 

Lasă un răspuns