ASUS ROG: Periferice de gaming cu switch-uri ROG RX si socket Push-Fit

Divizia de gaming ASUS continua sa lanseze atat componente, cat si periferice de gaming cu o calitate de indiviat. Chiar vorbeam in urma cu putin timp despre THOR si RYUJIN, doua dintre cele mai interesante componente ASUS ROG. Dar bineinteles, un gamer adevarat stie deja ca un PC de gaming performant nu este complet fara un set de periferice de calitate, iar calitatea gameplay-ului poate fi imbunatatita considerabil daca ai la indemana armele potrivite.

Astfel, ne-am gandit sa analizam mai bine si acest segment. Asa cum ne asteptam deja din partea echipei ASUS, atentia la detalii isi face simtita prezenta si in cazul perifericelor. Pe langa design-ul premium pe care il putem observa la prima vedere, atat tastaturile cat si mouse-urile de gaming ASUS ROG vin la pachet cu mult mai multe avantaje, datorita switch-urilor ROG RX si socket-ului Push-Fit.

Tastaturi ASUS cu switch-uri opto-mecanice ROG RX

ROG RX Red sunt primele switch-uri lansate de ASUS sub tutela Republic of Gamers, fiind rezultatul mai multor ani de teste, cercetari si feedback-uri din partea gamerilor. Acestea se lauda cu o cursa a tastei de doar 4mm, cu punct de actionare 1,5mm, o forta initiala de 40gf si forta totala 55gf. 

Secretul switch-urilor ROG RX Red este faptul ca se folosesc de lumina pentru a detecta fiecare actionare a tastei. Astfel, fiecare apasare este inregistrata cu viteza luminii, la propriu – rezultand un input lag semnificativ redus. 

Un alt avantaj al tastaturilor ASUS cu switch-uri ROG RX este faptul ca tastele au si stabilizator integrat. In comparatie cu alte switch-uri de pe piata care folosesc o tija centrala ingusta, acestea sunt construite diferit, cu o tija mai mare si goala la interior, care este tinuta in loc in toate cele patru colturi ale tastei impreuna cu un stabilizator in forma de X. Cu alte cuvinte, apasarea tastelor va urma intotdeauna o singura linie, iar riscul de a apasa alte taste pe lateral este semnificativ redus. In plus, aceasta caracteristica contribuie si la o durata de viata mai mare pentru fiecare tasta (aproximativ 100 de milioane de apasari). 

Switch-urile opto-mecanice ROG RX sunt prezente pe unele dintre cele mai performante tastaturi de gaming de pe piata, precum ASUS ROG Strix Scope sau ASUS ROG Claymore II. Poti vedea aici toate modelele disponibile si poti compara specificatiile pentru a alege cel mai bun model pentru tine. 

Mouse-uri ASUS cu socket ROG Push-Fit

Cum ar fi sa fii in joc, sa realizezi ca mouse-ul tau a inceput sa se miste mai ciudat de la un timp, si sa il poti schimba cu unul nou pe loc? Daca ai un mouse ASUS ROG cu socket Push-Fit, ii poti da un refresh total in doar 3 minute, in pauza unui meci. Pe langa asta, acest design le permite utilizatorilor sa ajusteze raspunsul tactil al mouse-ului in functie de preferinte sau de skill-urile din joc. 

Mouse-urile cu switch-uri interschimbabile nu le sunt deloc straine celor de la ASUS. De fapt, au trecut mai mult de 6 ani de cand primul model din generatia Gladius facea furori cu aceasta optiune. Evident, compania a continuat sa tina pasul cu tehnologia, iar acum a ajuns deja la a doua generatie de socket-uri ROG de tip push-fit. Prima generatie este compatibila cu switch-urile mecanice cu 3 pini, iar cea de-a doua are in plus suport pentru comutatoarele ROG Micro Switches, dar si un stabilizator integrat. Pe lista de switch-uri compatibile se afla o multime de modele, de la producatori precum Omron, Kailh, sau Cherry. 

Daca planuiesti pe viitor o astfel de achizitie, ai la dispozitie o multime de modele ASUS ROG care beneficiaza de avantajele push-fit. De la modele cu fir precum ROG Strix Impact II sau ROG Gladius III, pana la cele wireless, cum sunt Chakram X sau ASUS ROG Keris. Si nu uita, partea cea mai frumoasa e ca poti avea oricand la indemana un mouse nou, care functioneaza la fel de bine ca in prima zi.

Lasă un răspuns